Prin ordinul de ministru nr. 3.242/23.02.2018 au fost aprobate metodologia şi calendarul de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2018-2019.

În clasa pregătitoare pot fi înscriși copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2018, inclusiv. La solicitarea părinţilor, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2018, inclusiv, pot fi înscriși dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare.

Evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor se efectuează sub coordonarea Centrului Judeţean/al Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE/CMBRAE) în perioada 1 - 23 martie.

PROGRAMĂRI: 08.00 - 16.00 telefonic sau personal

EVALUĂRI: 10.00 - 18.00